Îmi place, nu am ce comenta. De când am ajuns, totul e schimbat. În primul rând, sunt șocat de mentalitatea persoanelor. Sunt altfel, fac parte din altă lume. Să vă prezint unul dintre exemple: în timp ce căutam cazare și eram obosit, nervos, nu găseam strada pe care trebuia să ajung, în fața unui restaurant un bătrânel tragea dintr-o pipă. Mi-a plăcut atât de mult cum arăta bătrânelul respectiv, așa încât nu am putut să mă abțin și am zâmbit vizibil, drept pentru care bătrânelul mi-a zâmbit înapoi, spunându-mi „ Hello! Have a nice day! ”.
Sunt sigur că faza asta îmi va rămâne mult timp in minte, pentru că am fost tare surprins și încă sunt de ceea ce mă „întâmpina” aici.
Eu sunt bine sănătos, asta dacă intereseaza pe cineva. Stau într-o căsuță care îmi place, partea mai puțin bună este ca acest cartier e foarte populat de indieni. Ieri seara, îmi plangea stomacul și bineînțeles că m-am aruncat in primul restaurant care mi-a ieșit în cale. Mi-am comandat ceva ( când mi-a adus, mi-am dat seama că cerusem orez cu pui) și cum mânancam ca ultimul înfometat, mi-am dat seama că încet-încet, limba mea amorțea. Puiul cu orez cred ca era „Mancare picantă cu orez și pui”.
În altă ordine de idei, abia aștept să înceapă facultatea pentru că e o plictiseală generală pe aici și abia aștept să încep și să lucrez.
Zilele astea o să mă ocup mult de blog și o să l modelez astfel încât să arate exact ca blogul „la visele ” mele.
O seară frumoasă!